Cu ocazia celui de al 77-lea Congres al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în Cele două Americi care va avea loc în perioada 1-4 Iulie 2010, Organizația de Tineret a Arhiepiscopiei, convoacă pe toți presedinții de organizații locale, lideri de tineret din parohii și alți reprezentanți ai tinerilor, să ia parte la întălnirea care va vea loc Joi, 1 Iulie începând cu ora 2:30 pm. Este pentru prima dată când această întălnire este separată de plenul Congresului propriu zis, tocmai pentru a ne concentra mai mult pe importanța organizării tinerilor la nivel local. Vor fi scoase în evidență activitațile de tineret locale și cele la nivel de Arhiepiscopie, participarea tinerilor la viața parohiei și vom stabilii un nou plan de activitătii pentru următorii ani. Cel mai important lucru este că de data aceasta vom avea în mijlocul nostru unul din Ierarhii noștri, care ne va îndruma spiritual și care va fi alături de noi la deciziile importante pe care le vom lua.
Facem apel pe această cale, în primul rând, către preotul paroh, de a acorda mare importanță acestei întălniri și de a se strădui să găsească cel puțin o persoană din parohie care să vină și să reprezinte tinerii. Apelul nostru se adresează de asemenea liderilor de tineret, celor care se străduiesc să organizeze activități menite să țină tineretul nostru aproape de Biserică și în Biserică, să sprijine această întălnire și să încerce să participle la ea. Este un efort pe care îl facem dar care este necesar și esential pentru viitorul parohiilor noastre.