
„Dacă mi s-ar cere să trimit un mesaj îndeosebi unei singure categorii sociale, l-aș trimite tinerilor, ca să pornească mai departe de unde am ajuns, printr-o îndelungă experiență, la vârsta mea, ca să nu mai piardă timpul ce le stă înainte, încercând să caute drumul cel adevărat.
Cuvântul de sfătuire pe care sunt înclinat să-l dau în urma întregii mele experiențe de viață ar fi: Alipiți-vă cu toată credința adevărului lui Hristos și siliți-vă să sporiți din unirea cu El într-o nesfârșită înnobilare, prin asemănarea cu El, Care fiind Dumnezeu și întrupându-se pentru veci ca Om, a ridicat la suprema înălțime umanitatea Sa și o va înălța și pe a noastră, ajutându-ne să creștem în iubirea Lui și a semenilor noștri.